Cadouri de Crăciun: update din atelierul favorit al lui Moș Crăciun
- 27.10.2022
- cristian
- 0 review-uri
Cum vă spuneam într-un articol anterior, noi chiar numărăm zilele până vine Moșul, mai sunt 59 de zile până la cea mai mare sărbătoare din sezonul de iarnă și noi ne pregătim cuminței și nerăbdători să o întâmpinăm așa cum se cuvine.
Veți spune că am început prea devreme, nici măcar nu este 1 noiembrie și noi o tot dăm înainte cu Crăciunul. Lucrând
totul la comandă, nici nu prea avem cum altfel pentru că ar fi imposibil dacă am prezenta ideile noastre de cadouri
la 1 decembrie, iar mai apoi în 3 săptămâni să pot să lucrez toate comenzile.
Ultimele săptămâni au fost foarte încărcate, am lucrat mult să meșteșugim cadouri de Crăciun, am participat la un
târg handmade în Craiova, am încercat să venim cu noi idei pentru bijuterii de iarnă și am lucrat câteva cadouri
pentru clienți dragi. Dar să le luăm pe rând.
Târgul de handmade la care am participat a fost organizat în Craiova, Electroputere mall, zona magazinului H&M. Astfel am revenit în locul în care ne găseați la târgurile organizate în Mall acum vreo doi ani de zile. A fost un prilej bun să ne întâlnim cu oameni dragi și pentru voi să puteți vedea pe viu propunerile de cadouri de Crăciun. De asemenea, am adăugat și primele comenzi pe lista de cadouri de Crăciun: căni, cerceluși cu împletituri, dar și rame foto decorate de Crăciun.
În atelierul favorit al lui Moș Crăciun, cel mai frumos compliment primit în ultima vreme de la o frumoasă doamnă
atunci când a văzut ce am lucrat pentru Crăciun, s-au întâmplat o groază de lucruri și au reieșit o mulțime de idei
de cadouri, care mai de care mai frumoase; timp să avem să le lucrăm pe toate.
Până acum am reușit să lucrez o parte din ele și sunt tare bucuroasă de rezultate. Pentru cănile de Crăciun am ales
cinci teme principale: căni personalizate cu coronițe, căni personalizate cu steaua magică a Crăciunului, căni
personalizate cu gnomi, căni personalizate cu ursuleți și căni personalizate cu Moș Crăciun. Astăzi voi povesti
despre trei dintre ele, iar zilele viitoare despre următoarele.
Cadouri de Crăciun: Căni personalizate cu coronițe
Pentru modelul acesta de cadou am lucrat vreo trei variații, elementul principal este comun la toate: coronița de Crăciun împodobită cu floarea Crăciunului. Restul de accesorii diferă, la o variantă găsim omuleți de zăpadă și acadele la altă variantă găsim globulețe și șosetuțe de Crăciun.
Cadouri de Crăciun: Căni personalizate cu steaua magică a Crăciunului
Acest model de cadou îmi aduce aminte de povestea magică a nașterii Domnului Iisus Hristos și cum cei trei magi au fost călăuziți de steaua magică a Crăciunului. Serile de Crăciun din copilărie în care mergeam cu Steaua și ne bucuram de nașterea Domnului erau într-adevăr de poveste și sper ca atunci când un adult va primi acest cadou să retrăiacă emoția serilor de Crăciun din copilărie; de data aceasta cadoul este emoția, ci nu obiectul în sine. Și să știți că și steaua noastră are ceva magic: luminează în întuneric la fel ca steaua Crăciunului.
Cadouri de Crăciun: Căni personalizate cu ursuleți
Pentru că anul trecut cănile cu ursuleți au fost super apreciate și iubite, sigur că am lucrat și anul acesta câteva modele cu ursuleți drăguți. O să las aici poze cu cele care cred eu că au ieșit cel mai frumos: cea cu un ursuleț și bunul său prieten Frosty, omulețul de zăpadă și pe cea cu Martinel și cadoul lui de Crăciun, o portocală. Pe restul le puteți vedea în pagina Căni personalizate de Crăciun.
Despre celelalte idei de cadouri pentru Crăciun, căni personalizate cu gnomi și Moș Crăciun promit să scriu zilele
următoare, de îndată ce mai reușesc să prind câteva clipe libere.
Pe curând!
Reviewuri
Taguri: cadouri, craciun